Holocaustul constituie o propaganda postbelica utila care a pornit asemenea unei campanii sistematice si insidioase in decursul Celui de-al doilea rasboi mondial (C2RM) ca fiind una din tacticile intrebuintate de interesele financiare pentru a strange trupe si a angaja lumea, in special America, in ceea ce sa preschimbat, in fapt, intrun rasboi fratricid. Principiul din spatele acestei propagande a fost: "Hai sa punem un inamic ca sa ucida alt inamic".

Cum sa realizat aceasta? Pe cai verificate in timp, prin mijloace de moda veche. Propaganda sofisticata din timpul rasboiului contra unor pretinse "atrocitati" inamice nu este un lucru nou. Ea constituie o efectiva arma psihologica folosita de obicei pentru a inflacara soldatii, facandu-i sa creada ca lupta pentru o cauza dreapta si patriotica. Inamicul este demonizat prin inocularea sistematica de povesti cu atrocitati. Mass media repeta la nesfarsit cat de crud si demonic este inamicul.

Aceasta tactica a fost utilizata de Aliati pe scara extinsa. Iata o dovada in acest sens:

Pe 29 Februarie 1944, Ministrul britanic al informatiilor a trimis nota urmatoare catre varful ierarhiei clericale britanice si catre BBC:

Domnule,

Sunt imputernicit de catre Minister sa va expediez urmatoarea scrisoare circulara:

Este de regula de datoria bunilor cetateni si a crestinilor piosi sa accepte orbeste ciudateniile celor asociati cu noi.

Insa vremea vine cand asemenea ciudatenii, in timp ce inca sunt negate in public, trebuiesc luate in considerare atunci cand intrarea noastra in actiune devine imperioasa. Noi cunoastem metodele de guvernare practicate de dictatura bolsevica in Rusia, de pilda, din discursurile si scrierile Primului Ministru insusi, expuse in ultimii douazeci de ani. Noi stim cum sa comportat Armata Rosie in Polonia in 1920 si mai de curand þn Finlanda, Estonia, Letonia, Galitia si Basarabia.

Asadar noi trebuie sa luam in considerare felul in care cu certitudine se va comporta Armata Rosie cand va navali peste Europa Centrala. Daca nu sunt adoptate masuri de precautie, evidentele orori inevitabile care vor avea loc vor starni o serioasa preocupare in aceasta tara.

Noi nu-i putem reforma pe bolsevici insa noi putem sa ne dam toata silinta pentru a-i feri - si pe noi þmpreuna cu ei - de consecintele faptelor lor. Desvaluirile ultimului sfert de veac vor aduce doar negatii neconvingatoare. Unica alternativa la negatii consta in deturnarea atentiei publice de la subiectul respectiv in totalitatea sa.

Experienta ne demonstreaza ca cea mai buna deturnare consta in propaganda referitoare la atrocitatile savarsite de inamic. Din pacate, publicul nu mai este la fel de susceptibil ca in zilele "fabricii de cadavre", a bebelasilor belgieni mutilati si a canadienilor crucificati.

De aceea cooperarea dvs. este respectuos reclamata pentru a deturna atentia publica de la observarea faptelor Armatei Rosii, cooperare care sa se bazeze in sprijinirea din toata inima a diverselor acuze contra germanilor si japonezilor care au fost sau vor fi puse in circulatie de Ministerul nostru.

Exprimarea credintei dvs. in acestea va putea sa-i convinga si pe altii.

Sunt, domnule, supusul dvs. slujitor,

H. Hewet, Secretar Asistent

Exista si un post scriptum, dupa cum urmeaza:

Ministerul nu poate intra in nici o corespondenta de nici un fel cu privire la comunicarea ce trebuie prezentata doar persoanelor responsabile.

(Rozek, Edward J., Allied Wartime Diplomacy: A Pattern in Poland, John Wiley and Sons, NY. pag. 209-210).

Acesta este un document destul de surprinzator. Scrisoarea de fata constituie evidenta clara ca in decursul Celui de-al doilea rasboi mondial, Aliatii intrebuintau propaganda despre atrocitati contra Germaniei lui Hitler cu scopul de a deturna atentia propriilor popoare de la observarea atrocitatilor comise in primul rand dar nu in mod exclusiv de catre Armata Rosie - "tovarasii" lor de drum - pe parcursul invadarii Europei cand rasboiul lui Hitler se apropia de sfarsit.

Sa remarcati, totusi, ca nimic din continutul acestei scrisori nu aminteste de gazarea oamenilor.

De ce nu? Pentru ca propaganda prosteasca despre atrocitati este cu totul altceva. Varianta camerelor de gazare a plutit la inceput ca un fel de test al propagandei dar sa renuntat repede la ea, fiind apreciata ca "neplauzibila". Daca fictiunile cu atrocitati se umfla atat de mult, nemasurat si neplauzibil, astfel incat sentimentele si gandirea oamenilor pur si simplu nu le pot inghiti, atunci nu mai este in interesul conducatorului armatei sa propage o asemenea "crima".

Aceasta a fost situatia initiala cu varianta "camerelor de gazare".

In fapt, Ministerul britanic al informatiilor ceruse dintru inceput clerului britanic sa ajute la raspandirea povestii cu "camerele de gazare" - care se afla deja inclusa in planurile de propagare ale Ministerului. (Rozek, Edward J., op. cit., pp. 108-110). Cu toate acestea, de la bun inceput, judecata fiind ca prea problematica si stranie, varianta a fost repede retrasa considerandu-o ca pe o potentiala incurcatura strategica. Unele dintre asa-zisele "crime" mai "mici", pe care oamenii ar fi putut sa le inghita, au supravietuit si sau desvoltat pentru o vreme, atat in perioada Primului RM, cat si pe parcursul C2RM, unele pentru perioade mai lungi, altele mai scurte.

De exemplu, multi din oamenii apartinand mai vechilor generatii, atat din America precum si din Europa, inca mai tin minte macabra propaganda de rasboi Aliata din timpul Primei conflagratii mondiale care sustinea chestiuni de genul "fabricilor germane de facut sapun din cadavre", "manutele smulse ale bebelasilor belgieni", "soldatul canadian crucificat" - toate aceste povesti dovedite mai tarziu ca fiind minciuni, iar pentru unele chiar oamenii de stat ai Ailiatilor au cerut germanilor scuze dupa rasboi.

Unii þsi mai amintesc chiar de incredibila, isterica afirmatie facuta de, pe atunci guvernatorul statului New York, in 1917-18 (!), cum ca germanii "exterminasera milioane de evrei".

Chiar mai graitoare este afirmatia despre cele "sase milioane"! (Glynn, Martin, Crucifixion of the Jews Must Stop, The American Hebrew, 31 Oct. 1920).

Deci intelegeti - povestea celor "sase milioane" este veche. Foarte veche.

Ea a fost trambitata inainte. Intro carte recenta, intitulata Keystone of the New World Order: The Holocaust Dogma of Judaism, autorul Ben Weintraub precizeaza ca numarul comporta, de fapt, o semnificatie mitica datorita fundamentarii sale pe isvoare cabalistice. (Weintraub, Ben, The Holocaust Dogma: Keystone of the New World Order, Cosmos Publishers, 1994).

Din pacate, a fost nevoie de o populatie atat de credula, sistematic educata fals, asa cum este astazi, cuplata cu neobosita spalare a creierelor (brainwashing) de catre o mass media coruptibila si aservita puterii, pentru a perpetua minciuna peste decenii. In timpul Primului rasboi mondial nu exista mass media electronica. Dupa Cel de-al doilea rasboi mondial - C2RM, acest basm de buzunar a fost scos de la naftalina si asvarlit din nou contra poporului german.

Masiva ofensiva psihologica a inceput realmente doar odata cu serialul tv de fictiune Holocaust, prezentat in lumea larga la cca. 100 de milioane de spectatori. Apoi a urmat Lista lui Schindler. Au mai existat mii de alte productii cu un impact mai putin vicios, insa, adunate la un loc, cu potential distructiv.

Sa fim bine intelesi asupra acestui punct: Nimeni nu ar fi ezitat sa exploateze povestea "gazarilor", chiar si in perioada rasboiului, daca ea ar fi parut plauzibila. Cu toate acestea, chiar in plin rasboi, conducatorii natiunilor Aliate - Churchill si Roosevelt, precum si ierarhia catolica, inclusiv Papa Pius al XI-lea - cunosteau de la diversele lor agentii de informatii, spioni pe teren, infiltrati cu radio transmitatoare in interiorul diferitelor lagare (inclusiv soldati, preoti, duhovnici ai militarilor din zona, politie si personal de paza) ca nu aveau loc exterminari organizate in masa prin gazare ori prin orice alte mijloace in interiorul lagarelor de concentrare.

Cum de stiau ei?

Liderii aliati detineau fotografii aeriene detaliate, iar nici una dintre acestea nu se potrivea cu afirmatiile isterice ale agitatorilor sionisti precum rabinul Stephen Wise si altii de prin lume. Pur si simplu nu era adevarat. Nu au avut loc gazari de oameni - ci doar de paduchi! Povestea era ca un schweizer cu multe, multe gauri. Si era apreciata ca fiind discutabila, problematica.

In consecinta, conducerea aliatilor a inlaturat in mod explicit orice referinta la "camerele de gazare" din propaganda despre atrocitatile inamice pe care o desvolta pe parcursul rasboiului, acestea disparand pana si din depesele diplomatice, pentru ca nu exista nici o dovada. (Allied Diplomacy in Wartime, Samisdat Resource Book, pp. 108-110).

In August 1943, aliatii decid in mod oficial sa nu faca o afirmatie explicita cu "camerele de gazare" in contra nazistilor in cadrul unei declaratii date publicitatii pe motiv ca "dovezile sunt insuficiente pentru a justifica declaratia privitoare la executia in camere de gazare". (Foreign Relations of the United States Diplomatic Papers, 1943. Samisdat Resource Book).

Astfel, aliatii si Papa nu aveau nevoie sa nege ceea ce nici nu avusese loc - cu exceptia creierelor infierbantate ale sionistilor care se "victimizau" ca nimeni altcineva cu scopul crearii statului Israel si a obtinerii avantajelor politice postbelice (inclusiv sumele masive platite lor ca reparatii de catre Germania), caci numai ei aveau nevoie de acuzatia de genocid contra evreilor.

Iar, dupa cum noi vom explica mai detaliat, procesele de la Nuernberg se bazau pe acele acuzatii. Sionistilor le trebuia o condamnare, astfel incat sa forteze prin culpabilizare obtinerea de fonduri de la guvernul Quisling creat de aliati.